05/06/2017

425


Cea mai interesantă senzație pe care o are omul e oboseala. Cea mai insuportabilă e setea. Cea mai comună e durerea. Cea mai de neînțeles e plictisul. Cea mai stranie, îmi zice D., e senzația de a nu aparține. Dar eu cred că, dimpotrivă, cel mai bizar sentiment e acela al apartenenței totale, complete, fără rest - percepția unui flux evanescent care ne strivește indicibil totului. Rarisim. 
Sau simțul tactil al privirii. Când cu ochii larg deschiși prinzi Orionul de centură într-o noapte de decembrie și-l pui vizitiu la Carul Mare. Pe sticlă scrie ”gândire” și în pahar curge imaginație. Mica înșelăciune a Marelui Neguțător.

424


vara a fost o lumină în care știam precis locul fiecărei frunze, fiecărui fir de iarbă. acum
vântul ăsta ruginiu ia lumea din simțurile mele și o duce spre munți.
frigul purifică.
printre crengile goale se vede cerul - fructul cel mai copt dintre toate.

423


îl menționez aici pe John Ruskin, nu în cele legate de artă sau eleganță victoriană, ci pentru eco-sensibilitatea sa. artizanul principal al comunității de la Lake District, bătrânul Ruskin a scris mult și bine despre îngrijorările sale legate de industrializare și procesele subsidiare. 
adept al ”sufficiency”- măsura justă dintre abstinență și permisivitate economică, preocupat de cultura sobrietății și ethosul consumismului, promotor al conceptului ”simple life”, Ruskin e în deplinul bun simț al celor care, asemenea lui, știu să transforme politica economică în știință morală.

422

Cuvintele schimbă, totuși, starea de fapt. E drept, nu orice cuvinte și nu oricând. Ca să ajung să spun ceva cu rost, ca ceva rostit să se bucure de statutul unei fapte, ca fapta asta să fie deplină, ca plinul să umple golul săpat de monotonia rutinei ș.a.m.d, trebuie ca acele cuvinte să-și tragă seva din rădăcinile tuturor experiențelor - din tristeți, din iubire, din pierderi, din irosire, din propriile mele scăderi și ratări, cel mai adesea. Sensul se maturizează în mijlocul unui vârtej de ape tulburi. Cuvintele ies abia la sfârșit - epurate, limpezite. Și sunt, mai ales, mirări și îngăduințe acordate (așa, ca în latinescul ”ad+corda” - ”către inimi”).

421


Cum s-ar putea numi într-un singur cuvânt 
regretul de a nu fi altcineva, senzația de înfrângere atunci când cineva descoperă că putea fi mai mult, mai bun. Cum poate fi numit sentimentul crepuscular că viața nu e în posesie, ci doar se întâmplă..
Pe de altă parte, când cineva face poezie înseamnă că timp îndelungat a mâncat praf și a băut cenușă.

420


uliță liniștită în Pirinei, amiezile de vară sunt solare dar nu peste poate. rodiile s-au copt, miroase a mentă uscată, a muștar, a leuștean, a micsandre sleite. noaptea se mai aude câte o bufniță serioasă predicând pustiului. e fum, e abur, e-un amurg albăstriu. folclorul se zice legănat în balade, însoțit firav de fluiere subțiri, atât de subțiri încât par niște paie. când plouă piatra se face vânătă.
cei de acolo cred în strigoi și-n descântece.

419

Privirea care navighează pe deasupra lucrurilor, care nu rămâne în ele, care reflectă un prezent continuu - un simț al unicității singurului moment existent, suspendat între lumi. Dacă melancolia e o formă de rezistență, și nu doar o disipare întârziată, atunci durabilitatea a cărei expresie este se vede mai ales în privire. Pentru că totul devine transparent și îndepărtat în același timp, această detașare care este melancolia va descifra mistere intens inutilizabile: rădăcina comună a renunțării și cunoașterii sau felul în care seva fricii curge prin tulpinile experiențelor sau lipsa de temei a dorinței sau murmurul surd al frunzișurilor ținând loc de limbă maternă.

418


Dacă stau nemișcat, aud murmurul zilei de mâine care se apropie discret.
Îmi aduc aminte de momentele de furie, când din viitor nu venea decât o tăcere umbroasă. Apoi am avut visul acela în care se făcea că, bătrân, construiam un far când ceilalți făceau corăbii. 
Dar realitatea e mereu alta, nu prea îndepărtată de vis. Visele par singurele lucruri care nu se descompun. Pentru că durerea și memoria sunt antagonice.