05/06/2017

422

Cuvintele schimbă, totuși, starea de fapt. E drept, nu orice cuvinte și nu oricând. Ca să ajung să spun ceva cu rost, ca ceva rostit să se bucure de statutul unei fapte, ca fapta asta să fie deplină, ca plinul să umple golul săpat de monotonia rutinei ș.a.m.d, trebuie ca acele cuvinte să-și tragă seva din rădăcinile tuturor experiențelor - din tristeți, din iubire, din pierderi, din irosire, din propriile mele scăderi și ratări, cel mai adesea. Sensul se maturizează în mijlocul unui vârtej de ape tulburi. Cuvintele ies abia la sfârșit - epurate, limpezite. Și sunt, mai ales, mirări și îngăduințe acordate (așa, ca în latinescul ”ad+corda” - ”către inimi”).

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire

Remarque : Seul un membre de ce blog est autorisé à enregistrer un commentaire.